Alice Liddell: fetița care-a cerut o poveste și s-a trezit în Țara Minunilor

Cînd avea zece ani, Alice Liddell a auzit, povestite de Lewis Carroll, întîmplările fabuloase al unei fetițe în Țara Minunilor.

Alice, care ședea lîngă sora ei pe un tăpșan, se simțea tot mai obosită, pentru că nu avea nimic de făcut; o dată sau de două ori a tras cu ochiul la cartea pe care o citea sora ei, dar era o carte fără poze și fără dialoguri, «și ce rost are o carte fără poze și fără dialoguri?» și-a spus Alice în sinea ei.¹

Una dintre cele mai cunoscute cărți pentru copii, Alice în Țara Minunilor, s-a născut într-o după-amiază de iulie, în 1862. Ori așa spune legenda. Fetița care-a inspirat-o se numea Alice Pleasance Liddell, era cel de-al patrulea copil al cuplului Henry și Lorina Hanna Liddell și a văzut lumina zilei în 4 mai 1852 la Westminster în Londra.

În 1856 familia s-a mutat la Oxford unde tatăl fusese numit decan al colegiului Christ Church. În același an, în ziua de 25 aprilie, Charles Lutwidge Dodgson, un tînăr de 24 de ani care preda matematica la același colegiu, o întîlnește pentru prima dată pe Alice pe cînd fotografia catedrala.

Devine un apropiat al familiei, dar mai ales un prieten al copiilor cărora le va spune povești fantastice și pe care îi va fotografia. Lui îi aparțin celebrele fotografii din copilăria lui Alice, în una dintre ele fetița pozînd ca o micuță cerșetoare.

În 4 iulie 1862 Charles le ia pe cele trei fete, Alice și cele două surori Edith (8 ani) și Lorina (13 ani), într-o călătorie cu barca pe Tamisa de la Folly Bridge, Oxford, la Godstow. Alice, în vîrstă de zece ani, îl roagă să le spună o poveste ca să le treacă timpul mai ușor. Pe cînd un coleg, reverendul Robinson Duckworth, vîslea, Dodgson începe să le povestească întîmplările fabuloase prin care trece o fetiță pe nume Alice după ce cade în vizuina unui iepure. Deși nu se deosebea cu mult de poveștile pe care de-a lungul timpului Charles li le spusese, de această dată Alice îl roagă s-o scrie pentru ea.

El promite s-o facă, dar se apucă de lucru mult mai tîrziu și-i trimite un manuscris abia în noiembrie 1864 cu titlul “Alice’s Adventures Under Ground” („Aventurile lui Alice sub pămînt”). Între timp modificase povestea adăugînd episoade noi și-o trimisese și unui prieten în primăvara lui 1863. Acesta îl convinsese să caute un editor astfel că în 1865, însoțită de celebrele ilustrații ale lui John Tenniel,  e publicată cu titlul atît de cunoscut astăzi “Alice’s Adventures in Wonderland” („Alice în Țara Minunilor”). Dodgson n-o va publica folosind numele real, ci pseudonimul Lewis Carroll, pseudonim cu care în 1856 semnase un poem romantic “Solitude” și prin care va rămîne cunoscut în istoria literaturii.

Un an după călătoria cu barca, la sfîrșitul lui iunie 1863, legăturile dintre Dodgson și familia Liddell se rup și se nasc multe speculații în privința motivelor mai ales că pagina acelor zile (27-29) din jurnalul lui Charles a fost ruptă. În decembrie îi va vizita din nou, dar relațiile nu vor mai fi niciodată la fel și-ncet el se va îndepărta.

[…] Omida și-a scos narghileaua din gură și i s-a adresat pe un ton lenevos, somnoros:
— Cine ești?
Nu era un început de conversație prea încurajator. Alice a răspuns sfioasă:
— Domnule, aproape că… nici eu nu știu cine mai sînt acum — știu doar cine eram cînd m-am sculat azi dimineață, dar de atunci m-am schimbat de mai multe ori.
Ce vrei să spui? a întrebat Domnul Omidă, cu gravitate. Explică-te!
— Mă tem că nu pot să mă explic, domnule, pentru că, înțelegeți nu mai sînt eu însămi.²”

Lewis Carroll o va fotografia pe Alice pentru ultima dată în 1870, dar acum vedem o domnișoară de 18 ani care-și ține mîinile-n poală și care pare plictisită, dacă nu chiar nemulțumită.

— Trezește-te, Alice dragă! Ai dormit atît de mult, i-a spus sora ei.
— Vai, am avut un vis extrem de ciudat, a răspuns Alice.³

În 1871 Lewis Carroll publică continuarea aventurilor lui Alice cu titlul  “Through the Looking-Glass and What Alice Found There” („Alice în Țara din Oglindă”) în care atmosfera este mai întunecată.

Alice crește și devine o tînără frumoasă și cultivată. Pe cînd avea douăzeci de ani au circulat zvonuri despre o relație a ei cu prințul Leopold (cel mai mic dintre fiii reginei Victoria) și că o eventuală căsătorie ar fi fost împiedicată chiar de regină. Alice se va mărita în 1880 cu Reginald Hargreaves și, deși Dodgson n-a fost prezent, i-a trimis un cadou. A avut trei fii, dintre care doi au murit în Primul Război Mondial, iar Reginald nu-și va reveni niciodată din șoc murind în 1926. Alice va fi nevoită ca doi ani mai tîrziu să vîndă manuscriscul cărții care-o făcuse celebră pentru 15.400 de lire.

Cu ocazia centenarului nașterii lui Lewis Carroll va fi invitată la New York de Universitatea Columbia. Atenția care i se acordă și puhoiul de scrisori care urmeză o vor obosi peste măsură și cu puțin înaintea morții îi va scrie fiului Caryl: „M-am săturat să fiu Alice în Țara Minunilor”⁴.

A murit la 16 noiembrie 1934, în vîrstă de 82 de ani. Cel care-o făcuse celebră se stinsese însă cu 36 de ani înainte, într-o zi de 14 ianuarie, răpus de pneumonie.

În urma lor, cele două cărți despre care Virginia Woolf spunea că „acestea nu sînt cărți pentru copii. Sînt singurele cărți în care devenim copii.”⁵

Și a rămas așa, cu ochii închiși, aproape crezînd că se găsește în Țara Minunilor, deși știa că nu are decît să deschidă ochii și toate aveau să se prefacă în banala realitate — iarba fîșîind sub adierea vîntului, lacul clipocind și vălurindu-se sub unduirea stufărișului.⁶