Amintiri dintr-o altă lume: anticariatul

Amintiri despre preumblările mele prin anticariatul copilăriei ori prin cele bucureștene. Amintiri dintr-o altă lume…

În copilărie, în orașul natal, nu exista decît un singur anticariat dedicat exclusiv cărților. Într-un magazin universal, la al doilea etaj, împărțea un spațiu imens cu o librărie. Cînd eram prea mic pentru a fi lăsat să umblu de capul meu și să merg cu autobuzul singur, mama era cea care mă aducea aici (deși niciodată n-avea răbdare să stăm cît îmi doream) să-mi cumpăre cărțile de școală care ori nu se găseau în librării ori erau prea scumpe.

Abia în liceu, uneori chiulind de la orele anoste, mi-am împlinit visul de a rămîne acolo cît îmi doream. Mirosul cărților, foșnetul paginilor, unele gata să se fărîme într-o mie de bucăți și să se-mprăștie ca mii de aripi de molii, ilustrațiile unor dicționare ori albume de artă, toate mă făceau să întîrzii pînă cînd ori îmi dădeam seama că deja ceasul de chiul s-a încheiat și să pentru acea zi era de ajuns, ori anticarul mă întreba din ce în ce mai des ce caut și de n-am nevoie de ajutor…

Apoi a urmat facultatea și abia în București am descoperit adevărata dimensiune a Anticariatului. Rafturi pînă-n tavan, pline cu cărți ale căror coperte erau legate în piele, coborîte din interbelic ori chiar de mai demult, cîteva închizînd în ele slovele vechi, chirilice. Cărți care miroseau înfiorător de bine. Și acum era cu mult mai simplu – puteam lipsi în voie de la cursuri, fără apăsarea orei care urmează. De obicei, periplu începea în Piața Romană și se sfîrșea la Unirii, unde mă opream pe-o bancă cu rucsacul și cu brațele pline de cărți.

În autobuz, pe drumul de întoarcere, încercam să-mi planific puținii bani rămași ori ticluiam noi minciuni cu care să-mi înduplec părinții să-mi mai trimită, pentru ultima oară, un mic supliment pentru acea lună.

În camera de cămin, le așezam pe pat și, după ce le priveam în voie, urma vremea planificării cînd, nehotărît, le deschideam pe rînd și încercam să le ordonez rîndul la lectură. Prima noapte era cea mai frămîntată și, de multe ori, sfîrșeam renunțînd la prima carte, de multe ori și la cea de-a doua, și reușeam să adorm abia spre dimineață, cînd soarele era gata să răsară ori deja sus pe cer, în funcție de grosimea cărții care reușise să mă ademenească în mrejele ei.

Nu reușeam să le citesc pe toate, căci mereu găseam noi motive ca să reîncep pelerinajul Romană – Unirii și să mă întorc cu altele noi.

După ce le citeam, după ce mă bucuram îndelung de mirosul lor vechi și îmi închipuiam, viețile ori ceasurile de lectură ale celor care le cumpăraseră, urma cea mai inventivă etapă – trebuia să le fac loc printre bagaje și să le găses justificare cînd mama își manifesta exasperarea că nu mai e loc și pentru ele în cele trei corpuri de bibliotecă, iar tata hotăra că primesc prea mulți bani și că, dacă tot îi dau pe prostii, ar face mai bine să-mi micșoreze alocația lunară.

Dar toate treceau și își găseau pînă la urmă loc și se așezau tăcute în rafturi. Cînd le redescopeream purtau deja cu ele povestea anticariatului, ba chiar a raftului unde le găsisem și, dacă fuseseră îndeajuns de norocoase, a primei nopți de lectură.

Apoi lumea a luat-o la goană, anticariatele s-au împuținat, iar drumurile mele s-au rărit, deși încă mă mai opresc și mai intru căutînd o carte ori doar pentru plăcerea descoperirilor întîmplătoare.

Am înțeles însă că mare parte din fascinația pe care un astfel de loc încă o are asupra mea e alcătuită și din poveștile pe care le-am creat în jurul lor, unele cu oarecare iz de adevăr în el născut din micile semne rămase pe carte, din bucățile de hîrtie cu scris mărunt ori aproape șters pe care le găseam între pagini, altele cu totul imaginare, așa cum și mare parte din farmecul bibliotecii e, pentru mine, alcătuit din asemenea semne și din istoriile ce le înconjoară. Iar astfel de povești, care într-un fel sau altul au devenit cărămizi ale viziunii mele asupra lumii, încă mă amăgesc să cred că mai merită uneori spuse, că încă țin lumea…

Dar cît voi mai reuși oare să mă mai mint?