Înaintea descălecării
Nu știu cît strică ori nu puțină istorie, dar știu cît de fragilă și de înșelătoare mi-e memoria așa că voi însemna acum ce-a fost înainte de început.
Nu știu de prisosește puțină istorie, dar, știind cît de fragilă și de înșelătoare mi-e memoria, voi însemna acum ce-a fost înainte de început.
Ideea acestui sălaș a apărut undeva pe la sfîrșitul lui iunie 2016, iar, după ceva trudă, i-am înregistrat numele în ziua de 5 iulie. Deși inițial am crezut că va fi gata în cel mult două luni — îi plănuisem lansarea la 1 septembrie, am avut nevoie de mult mai mult timp. E drept că m-am pierdut în alte proiecte, că există o slujbă la care robotesc opt ore pe zi și că peste toate împărățește lenea. Ș-apoi a fost nevoie să-nvăț toate chichițele care se-adună în ceea ce se numește administrare site, căci financiar nu mi-am permis să „externalizez” acest serviciu. Și nu ni se repetă fără-ncetare că lucrurile bune vin după multă trudă? Și-am trudit.
Pe la mijlocul lui decembrie m-a bătut gîndul să-i dau drumul pe apa Vavilonului la 15 ianuarie, dar mi-am spus c-ar fi prea festiv și că aș umbri în mod nefericit o zi mult prea importantă pentru cultura română. Am deschis calendarul și, cum pe 17 ianuarie e prăznuit Sfîntul Antonie cel Mare, întemeietorul vieții monahale, mi-am dat seama că e cum nu se poate mai nimerit (curînd veți înțelege și de ce).
„17 ianuarie să fie”, mi-am zis și, de data asta, am reușit să mă țin de promisiune. Abia mai tîrziu am realizat că sîntem în anul 2017, dar inițial 17 n-a însemnat nimic. Nici măcar acum.
Cîtă vreme am ridicat schelăria, Condeierul arăta cam așa:
Nu cred că a văzut cineva această imagine și tocmai pentru a nu uita e aici.
De ce-am descălecat găsiți în Predoslovie.
