♭ Jurnal din anul virusului (II)

marți, 17 martie

Starea de urgență n-a schimbat perspectiva angajatorului. Continuăm să mergem la serviciu. Mă trezesc fără chef și conduc într-o stare amestecată. Sînt destule mașini și faptul că trebuie să fiu atent alungă celelalte gînduri.

După o săptămînă neagră, în care indicii bursieri s-au prăbușit aproape în fiecare zi, a urmat Lunea neagră. Ieri, DOW Jones avut a doua cea mai mare cădere procentuală din istorie, după cea din 1987. Criza va fi cu mult mai serioasă decît mă așteptam. Toamna trecută mă întrebam de ce e încă totul roz și cît o să mai dureze euforia. Nu găsiseră însă punctul de cotitură. Coronavirusul l-a oferit.

Mă adun cu greu și muncesc fără chef. După șocul bursei, rezist ispitei de a mai deschide telefonul ca să citesc ultimele știri.

Încă mă obsedează imaginea de ieri a berzei. Trebuie să fiu atent la întoarcere. Și mai sînt și alte cuiburi…

La prînz, descopăr cu uimire că panica pune treptat stăpînire pe cei din jur. Îmbracă forme subtile și, deși mulți lasă impresia că nu le pasă ori că-și păstrează stăpînirea de sine, gesturile și cuvintele mărunte, iraționale, îi dau de gol.

Mă gîndesc cu groază la dramele ce vor urma. Deja cîțiva îmi mărturesc că începe să le fie tot mai greu să stea doar în casă. Și e vorba de oameni care merg la serviciu, unde interacționează cu alții și nu sînt izolați într-un cub, oameni pentru care izolare a însemnat că la sfîrșit de săptămînă au stat în casă și n-am mai mers la mall. Nici nu vreau să-mi închipui ce trăiesc cei aflați în autoizolare ori cei cu totul singuri. Unii dintre ei poate nici n-au avut, pînă atunci, experiența recluziunii depline.

La radio suita La Françoise de François Couperin. Cîntecul-chemare al unui pițigoi, alcătuit din sunete ascuțite, pare că răspunde flautului. Mai tîrziu, Arturo Benedetti Michelangelli în Concertul pentru pian nr. 13 de Mozart mă face să mă opresc din lucru și, minute bune, doar ascult, uneori uit să și respir.

Mă opresc doar să iau pîine, apoi mă grăbesc spre casă. Pe trotuare mult mai puțini oameni. Majoritatea se arată preocupați, își feresc privirea, iar cînd le-o prind, pentru o clipă, încep să întrezăresc din ce în ce mai des o neîncredere însoțită de-o teamă pe care, oricît încearcă, nu reușesc să și-o stăpînească și se transformă în ceva straniu, un amestec de spaimă reprimată și de milă. Nu știu dacă pentru mine, pentru ei ori pentru noi toți.

Îmi ia mai bine de un sfert de ceas să plătesc o factură din cauza aplicației de banking. Ce de timp ne economisește progresul!

Seara, renunț la televizor și ascult cîteva preludii și fugi din Clavecinul bine temperat în interpretarea lui Sviatoslav Richter. Începutul atît de diafan, atît de din altă lume, pe care l-am întîlnit doar la Richter, îmi dezvăluie iar sacrul lui Bach, sacrul acela în același timp îndepărtat, ademenitor ori duios, dar și sfîșietor de dureros, pe care omul Bach a fost în stare să și-l apropie prin muzică. Abia reușesc să-mi stăpînesc impulsul de a asculta și versiunea lui Gould.

Îmi amintesc vag ceva citit vara trecută, caut cartea, dau paginile și găsesc rîndurile pe care trebuie să mi le repet fără încetare de-acum înainte:

Dar tristețea ei nu ținea mult. Remarcasem că avea un mijloc sigur de a-și recăpăta buna dispoziție: munca. Lua imediat un hîrleț și scotea cartofi; sau lua un sac și pleca să caute cărbuni sau, mai mult, înarmată cu un coș împletit, mergea în pădurea îndepărtată ca să caute bace. O plecăciune ici, una colo, nu în fața ghișeelor, ci în fața tufișurilor din pădure, și apoi, cu spatele rupt de povară, Matriona se întorcea înseninată, mulțumită de toate, cu zîmbetul său blînd.¹

Alexandr Soljenițîn, Casa Matrionei

Simplitatea vieții și eliberarea de iluzii sînt singura salvare. Întotdeauna au fost.

Un singur lucru mă sîcîie: sînt atît de aproape să termin o poveste (ultimele pagini, cele mai importante de data aceasta) și nu reușesc să mă adun. Adaug cuvinte care, în loc să mă apropie de final, mă fac să rătăcesc pe poteci înfundate. În fine…

Gîndurile se împrăștie încet în ceața viselor.