♭ Jurnal din anul virusului (VI)

luni, 23 martie

Noaptea trecută, spre unsprezece, cînd abia adormisem, o mașină a poliției trece grăbită prin sat să ne anunțe să stăm în casă. N-am apucat decît o parte din mesaj așa de grăbiți au fost. Efectul — majoritatea cîinilor au început să latre și mi-a luat mai bine de o jumătate de ceas să adorm, dar nu-i vai bai, dormim liniștiți (ca prin anii 2000) că ei veghează.

Numărăm deja șase morți. Citesc comunicatele oficiale și mă uimește cît de repede mor cei depistați pozitiv. Primul bărbat după doar patru zile, cel de-al treilea după trei, pe cînd prima femeie moare după doar două zile de la internare; cel de-al cincilea pacient moare chiar în ziua în care e depistat, al șaselea după trei zile. E adevărat că majoritatea aveau boli cronice ori unele în stadiu terminal, dar totuși spune ceva despre cît de repede și cum răspunde sistemul.

Și încă ceva, femeia decedată era „fără context epidemiologic (nu are istoric de călătorie, nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv)”¹, iar în cazul celui de-al treilea bărbat „în urma anchetei epidemiologice nu s-a constat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată.”²

Și peste toate se mai adaugă o altă veste tristă: sîmbătă seara, după o luptă cu o boală necruțătoare, s-a stins și Vintilă Mihăilescu, cel care a făcut atît de multe pentru Muzeul Țăranului Român, cel ale cărui articole în Dilema Veche erau o veritabilă încîntare. Din cauza noilor restricții, va fi condus de mult prea puțini pe ultimul drum.

După serviciu, acasă, nu mai am chef de nimic. Ascult muzică. Nu voi publica astăzi nimic. Citesc cîteva pagini și adorm fără să mai aștept nimic de la ziua ce urmează.

marți, 24 martie

Radio România Muzical împlinește astăzi 23 de ani. Ar trebui să mă adun și, într-o zi, să scriu tot ce-a însemnat și ce încă înseamnă acest radio în viața mea. Să-mi amintesc nerăbdarea cu care doream să ajung în București, la facultate, pentru ca să pot să-l ascult (mult timp a emis doar în capitală), despre festivalul George Enescu cu care a devenit sinonim pentru mine, despre momentele de descoperire, de mirare și de încîntare, despre vocile care mi-au devenit atît de familiare că uneori cred că ne cunoaștem de-o viață.

La nivel mondial, astăzi, 24 martie, la ora 12, sînt 387.354 de cazuri confirmate și 16.758 de decese, conform worldometers.info, iar în România opt oameni au murit deja.

La Spitalul Județean din Suceava, numărul medicilor infectați a ajuns la 52, prin urmare e închis. E doar începutul, căci tot mai multe voci vorbesc despre lipsa materialelor de protecție pentru cadrele medicale. Fără medici, asistente, brancardieri, supraviețuirea va fi o simplă aruncare de zaruri. În 2020, iluminați, vom fi la fel de neajutorați ca strămoșii noștri în fața plăgilor de tot felul, orbi într-un ev întunecat.

Guvernul României a lansat ieri o nouă platformă digitală Covid-19. Ce mă fac?. E atît de prăpăstios acest Ce mă fac? că pare aproape cinic.

cemafac.ro este un ghid simplu și practic bazat pe scenarii posibile prin care populația României poate trece. Această platformă te va ghida pentru diferitele situații și te va aduce mai aproape de măsurile recomandate de autorități pentru o mai bună protejare a ta, a familiei și a comunității tale în această perioadă.³

Răsfoiesc cîteva articole, dar mi se par copilărești. Încerc și testul Ai simptome și-mi dau seama că e inutil. Măcar se prefac că ne oferă informații, Doamne ferește să rămînem în bezna internetului!

1,3 miliarde de indieni au intrat în carantină totală, conform Agerpres:

Începînd de azi (marți) miezul nopții, toată țara va intra în carantină. Pentru a salva India, pentru a salva fiecare cetățean, pe voi, familia voastră. Dacă cele 21 de zile nu vor fi respectate, țara și familia voastră se vor întoarce cu 21 de ani în urmă.

Narendra Modi, premierul Indiei

Primul zvon privind închiderea benzinăriilor. În Italia se întîmplă de mîine. Cum voi mai merge la serviciu? Cîtă benzină să cumpăr? Îmi aduc aminte că ar trebui să schimb uleiul, filtrele. Să nu uit să-mi cumpăr și plăcuțe de frînă. Dar voi mai găsi mîine vreun magazin deschis?

După prînz, președintele iese să anunțe că recomandările din timpul zilei privind circulația persoanelor devin obligatorii și că persoanele peste 65 de ani nu mai pot părăsi domiciliul. Seara, premierul revine și spune că-n ordonanța care se pregătește și care, cel mai probabil, va intra de mîine în vigoare, va exista un interval orar în care vîrstnicii pot ieși.

[…] libertatea este libertate — ea nu este nici egalitate, nici onestitate, nici dreptate, cultură, fericire umană sau o conștiință împăcată.⁴

Isaiah Berlin

Cînd epidemia de Covid-19 atingea apogeul în China, citeam, în articole de tot felul, scrise de adevărați experți și apărători înfocați ai drepturilor omului, despre cum cetățenii de rînd sînt blocați în case, despre cum li se sudează ușile ori oamenii sînt luați de pe stradă, despre cum statul comunist, totalitar își tratează cetățenii. Cu excepția ușilor (să nu uităm că Iohannis a anunțat o recluziune totală a celor în vîrstă), nu sîntem prea departe. Ori că, în minunatul Occident, pentru potentații zilei ori pentru celebrități, fotbaliști etc., la cea mai mică suspiciune se găsesc imediat teste. Amărîții abia cînd ajung în stare gravă sînt testați. Despre noi ce să mai zic? Aceiași scriitorași de mucava, pigmei intelectuali, dar maeștri ai propagandei, tac mîlc ori ne explică cum măsurile de-acum sînt bune și trebuie să fii nebun să li te împotrivești. Și cum ar putea fi altfel? Chinezii au înțeles la timp să blocheze orice activitate. Italienii mult prea tîrziu, cît despre bîlbele alor noștri…

Zi după zi, pierdem tot mai multe libertăți individuale. E doar pentru cîteva luni, ni se spune, dar de prea multe ori a fost ceva temporar. Ne vom obișnui treptat cu toate (zborul cu avionul s-a schimbat pentru totdeauna după 11 septembrie 2001), frica ne va arăta măști înfiorătoare de care, pentru a scăpa, vom accepta orice, noii ori vechii ticăloși vor acapara puterea cu toate instrumentele ei de coerciție, iar libertatea va fi un cuvînt oarecare. În nopțile lungi, în serile senine ni-l vom mai aminti, vom tînji după el, dar ne vom muta repede gîndurile.

Și totuși, rămasul în casă e singura soluție în acest zile. În celulă, de multe ori, dacă știi să îți cultivi spiritul și ești în stare să vezi nu gratiile ferestrei, ci, în fărîma de cer ce ți-e dată, norii ori sclipirea stelor, ești cu mult mai liber decît în viața obișnuită, de dinainte.