Lenevia: plăcere și mod de viață într-o lume obsedată de muncă

„Ne chinuim toată ziua și la sfîrșitul ei plătim plăcerea de a alerga pe-o bandă rulantă!” e rezumatul vieților noastre. Dar dac-ar fi și-o altă cale?

„Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănînce”, „muieți-s posmagii”, Greierele și furnica, Fata babei și fata moșneagului, Cenușăreasa, tot atîtea povești și îndemnuri despre cum lenea e rea și despre cum cei care-o practică sînt niște părți nefolositoare și împovărătoare ale societății. Viața înseamnă muncă, iar munca înnobilează și îmbogățește ni se spune de cînd nici nu ne-am dumirit prea bine ce e aici ori care ne e rostul în acest aici. Ni se explică destul de repede că destinul nostru e goana continuă în căutarea mai binelui, a plinului, multului, a îndestulării și a îmbuibării, deși, înlăuntru nostru, mai toți disprețuim această alergătură și ne simțim acasă mai degrabă întinși pe spate pe-o pajiște, la umbră, privind cerul într-o după-amiază de vară, fără gînduri, într-o pierdere de sine fără sfîrșit.

„E plăcut să fii leneș. Această carte își propune să preamărească lenevia și să declanșeze un atac împotriva culturii muncii din lumea occidentală, care i-a înrobit, demoralizat și deprimat pe atîția dintre noi”¹, astfel își începe Tom Hodgkinson Ghidul leneșului: mic tratat pentru leneși rafinați o apologie a unui mod de viață atît de disprețuit și de blamat.

Cînd deschizi cartea se naște o banală întrebare: ce nevoie e de atîtea pagini ca să explici un lucru atît de simplu cum e trîndăvia? E de ajuns să nu faci nimic, dar Hodgkinson ne avertizează: „Cu toate acestea, și inactivitatea este o treabă grea, așa cum sublinia Oscar Wilde. Întotdeauna se găsesc mulți care se străduiesc să te pună la muncă.” ² Și nu-i lucru simplu mai ales că lenevia despre care scrie nu înseamnă inerție, acel „muieți-s posmagii”,  ci mai degrabă „libertatea de a ne trăi viața așa cum vrem, fără șefi, salarii, navetă, consumerism și îndatorare. Lenevia înseamnă distracție, plăcere și bucurie.”³

Douăzeci și patru de capitole, cîte unul pentru fiecare ceas al zilei și al nopții, ne călăuzesc prin meandrele trîndăviei și ne povățuiesc cum să ne ferim de cei care, sub diferite forme, iau chipul demonului muncii și ne ispitesc să cădem în păcat. Hodgkinson povestește uneori cu umor, alteori dezamăgit și întristat despre cum am fost dezgoliți încet de diverse obiceiuri plăcute și sănătoase, despre cum am acceptat lanțurile zornăitoare crezînd că-s bijuterii de mare preț. Cu fiecare pagină încearcă să ne arate o cale care, deși nu ne duce înapoi, măcar ne-abate din cînd în cînd de la drumul bătătorit.

„O să mă scol cînd o să existe ceva pentru care să merite să o fac.”⁴ îi spune John Moore, un prieten al autorului, soției cînd aceasta încearcă să-l trezească dimineața. De cîte ori nu ne-am întrebat cu obidă de ce trebuie să ne trezim așa de dimineață și prin secolul al XVIII-lea un reverend, J. Clayton, pare să fi avut răspunsul, unul care a pregătit terenul pentru epoca industrială, justificînd noua ordine în cazul somnului: „Necesitatea de a se scula devreme va obliga săracii să se culce din vreme; și astfel, se va preveni pericolul încăierărilor în timpul nopții”⁵.

Rupt din ale lui, din ritmul naturii, omul, supus diverselor constrîngeri financiare, învață să se supună și curînd sculatul tîrziu devine apanajul „celor cu mintea independentă, indivizilor care refuză să devină sclavi ai muncii, ai banilor, ai ambițiilor.”⁶ și deși ni se spune mereu că trezitul devreme e bun pentru sănătate e destul să ne uităm în jurul nostru, mai ales dimineața, în drum spre serviciu, pentru a înțelege că „cei ce se scoală devreme nu sînt sănătoși, bogați și deștepți. Ei sînt deseori bolnăvicioși, săraci și proști. Ei îi slujesc pe cei care se scoală tîrziu.” ⁷

Amăgiți de mirajul salariului am renunțat la libertatea trezirii convinși că fericirea e doar la un pas distanță, că după multă muncă vom ajunge în acel loc unde întinzînd mîna o vom atinge și-i vom gusta nectarul. Doar că a urmat „sclavia modernă a salariului” cum o numea G. K. Chesterton și mai ales sclavia „salariilor scăzute” care au dat naștere unor „noi dușmani ai tihnei. În era consumeristă, averea și statutul social au înlocuit Foamea și pe Dumnezeu. Industria publicității ne îndeamnă să credem că viața ni se îmbunătățește prin achiziționarea unui produs. Dobîndirea acestuia costă bani. Banii impun muncă grea. Ori îndatorare. Ne împrumutăm ca să dăm curs dorințelor noastre, apoi trudim ca să achităm creditul. Aceasta este forma modernă de muncă forțată”.⁸

Astfel că pînă și cei credincioși au uitat spusele lui Iisus „Luați seama la crinii cîmpului cum cresc: cum nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun vouă că nici Solomon, în toată măreția lui nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia” ⁹ și o viețuire minimalistă a ajuns azi vrednică de dispreț. Și cum să supraviețuiască un asemenea mod de viață cînd toate mijlocele de propagandă sînt puse în mișcare împotrivă-i, pentru că „guvernelor nu le plac leneșii. Aceștia le îngrijorează. Leneșii nu produc obiecte inutile și nici nu consumă produsele inutile ale muncii. Ei nu pot fi monitorizați. Scapă de sub control. Nu vor să trăiască la fel ca liderii lor”¹⁰

Hodgkinson amintește cum în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în lumea occidentală, Sfînta Luni era o prelungire a duminicii cînd „în loc să muncească, cizmarii, ciorăparii și țesătorii preferau să-și petreacă lunea bînd bere în taverne sau urmărind lupte cu pumnii”¹¹ și scrie despre cum prînzul aproape a dispărut din cultura noastră, fiind redus la minim ori chiar eliminat din orele plătite:

„Trebuie să readucem prînzul în cultura noastră. Este dreptul nostru firesc. El ne-a fost furat de conducători. Teama care ne ține țintuiți de birou, cu privirea țintă la ecranul monitorului, nu servește spiritului. (…) Se cuvine ca prînzul să devină hrănitor fizic, dar și spiritual.” ¹²

Cum pînă și micile noastre păcate și slăbiciuni s-au transformat în motive pentru a simți vina, ne sfătuiește c-ar fi mai bine să ne bucurăm de mahmureală, decît să încercăm s-o tratăm: „Mahmureala trebuie acceptată ca zi liberă, timp smuls realității, ca o șansă de a trăi momentul. În mod ideal, ea trebuie petrecută acasă, cu nenumărate căni de ceai, prieteni care sînt în aceeași stare…” ¹³, iar în capitolul dedicat bolii se-ntreabă „unde au dispărut doctorii de la începutul secolului XX, care obișnuiau să recomande perioade îndelungate de inactivitate petrecute în sud, pentru suferințe neînsemnate? În prezent, medicii te pun să cumperi pastile, însă altădată exista o rețetă medicală minunată care se numea «vindecare prin odihnă» – cu  alte cuvinte singurul mod în care te puteai vindeca era să faci cît mai puține cît mai multă vreme cu putință.” ¹⁴

Astăzi „nimeni nu mai suportă boala. A fi bolnav înseamnă a nu fi util.”¹⁵, notează. Ați observat cum în cazul unei gripe ne sînt recomandate medicamente (ale căror efecte adverse sînt expediate cu ușurință chiar de doctori) care să înlăture rapid senzația de slăbiciune și de discomfort ca să ne putem întoarce cît mai repede în cîmpul muncii? Cît despre soluții perspectiva e destul de sumbră:

„Nu uitați că «truda în orice condiții» reprezintă modul de gîndire al sclavului. Dacă adoptați o atitudine pozitivă și refuzați «să lucrați spunîndu-vă că nu aveți nimic», vă vor urma și alții. Purtați-vă singuri de grijă. Legislația și sindicatele ne-au trădat. Sîntem singuri.”¹⁶

Un obicei extrem de plăcut cu reale beneficii pentru sănătate, care mai supraviețuiește pe ici pe colo, era siesta care peste noapte s-a transformat în apanajul lenevirii, un obicei de disprețuit și de evitat și Hodgkinson povestește cum marele inamic al lenei, Thomas Edison care, deși se lăuda că are nevoie doar de trei, patru ore de somn pe noapte, dormea la prînz „pe săturate”, după cum mărturisea însuși Nikola Tesla. A rămas celebru răspunsul primit de la un asistent de Henry Ford cînd, venit în vizită și aflînd că Edison doarme, a întrebat de nu-i dovadă de ipocrizie să afirmi că ai nevoie de foarte puțin somn, cînd tu dormi la prînz. „Nu doarme foarte mult, ci doar trage mulți pui de somn”¹⁷ i-ar fi spus asistentul senin.

În capitolele dedicate sfîrșitului după-amiezii și serii, Hodgkinson caută să ne ofere cîteva remedii pentru situația în care ne aflăm.

Ora 7 seara povestește despre arta pescuitului o artă ce închide în ea esența lenei. E vorba de acel pescuit pe malul rîului cînd, cu o undiță în mînă, pur și simplu te lași nepăsător în brațele locului și ale timpului, lași gîndurile să alunece pe lîngă tine și devii o banală fărîmă din lume, asemeni pietrelor, apei care le spală ori peștelui ce dă tîrcoale momelii.

„Ce-nseamnă o conversație bună?” se-ntreabă Hodgkinson în capitolul pe care i-l dedică și-n care deplînge pierderea acestei veritabile arte. Și tot el răspunde: „Conversația bună reprezintă un semn al generozității spiritului.”¹⁸ Dar asemeni orei ceaiului, plimbării ori tihnei cîtorva pahare în compania prietenilor și aceasta a dispărut fiind înlocuită de sala de gimnastică:

Să mai adăugăm că bodega urbană a fost subminată nemilos de sala de gimnastică. După muncă, în loc să meargă ață la bodegă, tot mai mulți lunatici care detestă plăcerile vieții par să fie atrași de sala de gimnastică, unde, în locul halbei înspumate cu bere aurie sau brună și al companiei dornice de conversație, aleargă de unii singuri pe benzi de exercițiu, timp în care privesc programele MTV pe ecrane uriașe, ca să uite de chinurile fizice. Dacă ții cu orice preț să faci exercițiu fizic, de ce nu găsești o bodegă situată la doi kilometri de birou sau de casă? În acest fel, vei merge pe jos patru kilometri în fiecare zi, plus te vei distra.¹⁹

Cît despre somn, căruia-i consacră unul din cele mai interesante capitole, ne amintește că „Înțelepții (…) au lăudat mereu somnul, această «stingere» fizică misterioasă, și prieten al celor nenorociți”. ²⁰ Printre aceștia Cicero, Horațiu, Milton, Montaigne, Rousseau, Voltaire, Mark Twain, Marcel Proust sau Albert Einstein. Vă amintiți cum în urmă cu cîțiva anii studii științifice clamau că opt ore pe noapte sînt absolut necesare pentru refacerea organismului? Studii „de ultimă oră” ne asigură azi că șapte ori chiar șase ori pe noapte sînt de ajuns, că opt sînt prea multe, că favorizează obezitatea etc. Și totuși habar n-avem ce este somnul în sine și care sînt efectele lui reale asupra organismului. Știm doar cum ne e cînd nu dormim de-ajuns: „te enervezi, devii iritabil, dai dovadă de prostie și-ți verși amarul pe cei din jur.” ²¹

Ultimul capitol este despre visul „cu ochii deschiși”, despre reverie, cînd imposibilul devine posibil, cînd realitatea, pentru puțin timp, îmbracă hainele pe care tu i le dai; despre visul care uneori e începutul a ceva cu mult mai mare și mai important, doar că nu trebuie să punem „semnul egal între urmărirea visurilor și cîștigul financiar ori faima, sau ambele”²² așa cum societatea de consum ne lasă să credem.

Cît despre lumea pierdută a țăranului nostru (despre aceasta n-o să găsiți nimic în carte) să ne-amintim cît preț se punea pe tihnă și cum munca era un veritabil ritual, că pe lîngă sărbătorile religioase „oficiale”, existau și altele în care „nu era bine” să lucrezi, zile în care era rău de foc, de boală, de pagubă, de moarte, zile de odihnă. Cîți ne mai amintim că mîncatul era un ritual în sine, că, de obicei, după prînz urma ceasul de odihnă, că, deși iarna se muncea mai puțin, timpul de inactivitate devenea prilej de adunare – șezătoarea?

Țăranii făceau parte dintr-un ritm care dădea sens vieții, iar sărbătorile cu înțelesurile lor adînci, legate de pămînt și de lume, erau veritabile pietre de hotar în curgerea timpului. Bornele noastre moderne sînt cele 8, 10 ori 12 ore de trudă, alergătura pentru împlinirea activităților absolut necesare copiilor, sîmbăta și duminica irosite în mall-uri și-n supermarket-uri, o săptămînă sau două de concediu pe an și cam la asta se reduce totul. Restul nu e decît o nesfîrșită zi de sclavie, trăită în cea mai amețitoare grabă.

Și cu ce rezultat?

Omul a ajuns să gîndească ținînd ornicul în mînă, chiar în vreme ce mănîncă de prînz și citește în același timp ultimele știri de la bursă; trăiește ca și cum «i-ar scăpa ceva». «Mai bine fă orice, decît să nu faci nimic»: acest principiu este doar o frînghie care slujește la strangularea culturii și a bunului-gust. (…) Virtutea a ajuns să consiste în a face ceva în mai puțin timp decît altcineva.

scria Nietzsche în Știința voioasă. ²³

Deși pare că răspunde unor nevoi ale trupului, Ghidul leneșului este mai degrabă un îndrumător în cele ale spiritului, în regăsirea bucuriei și simplității vieții, în căutarea sensului nu doar al lumii și al vieții în general, cît mai ales al nostru ca ființe unice și o singură dată trăitoare.

Și cum de la Miron Costin citire știm că „nu ieste alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viiața omului zăbavă decâtŭ cetitul cărților”, începeți să vă bucurați de trîndăvie pierzîndu-vă în Oblomov, un minunat roman al lui I. A. Goncearov în care veți descoperi și unul dintre cele mai interesante personaje feminine din istoria literaturii, Olga, de care, cu siguranță, vă veți îndrăgosti și care vă va umple multe vise cu lumi mai minunate decît aceasta.