Miracolul ca așteptare

Asemeni dragostei, după o lungă și chinuitoare așteptare, miracolele nu vin sub forma promisă. Septuaginta și așteptarea epifaniei.

Miracolele sînt o rescriere cu litere mărunte a aceleiași povești scrisă în lumea largă cu litere mult prea mari pentru ca unii dintre noi să le vadă.¹ C. S. Lewis, Miracles

Legenda, povestită în Scrisoarea lui Aristeas către Philokrates, spune că în secolul al III-lea î. H. Ptolemeu al II-lea Philadephus (285-247 î. H.), dorind ca-n biblioteca din Alexandria să includă înțelepciunea tuturor religiilor din lume, îi cere preotului Eleazar din Ierusalim să-i trimită 70 de cărturari vrednici, cei mai buni traducători din ebraică în greacă. Preotul alege cîte doi învățați pentru fiecare din cele douăsprezece seminții ale lui Israel (de aici numărul de 72 din alte variante) și-i trimite în Egipt. Aici sînt primiți de rege care dă un banchet în cinstea lor, apoi învățații sînt duși pe o insulă lîngă Alexandria unde încep lucrul.

Retrăgîndu-se așadar într-un loc ferit, neavînd pe nimeni altcineva în preajmă decît elementele naturii (pămînt, apă, aer, cer) despre care urma să „hierofantizeze” la începutul Cărții Genezei – căci Legile încep cu facerea lumii – ca stăpîniți de un spirit divin, ei prind a profeți, nu fiecare cu vorbele sale, ci toți cu aceleași cuvinte și expresii, ca și cum în urechile tuturora ar fi răsunat glasul unui sufleur nevăzut.²

În Talmudul Babilonian povestea traducerii capătă o mai pronunțată dimensiune mistică:

Regele Ptolemeu a adunat odată 72 de bătrîni. I-a închis în 72 de camere, fiecare într-a lui, fără a le arăta dinainte pentru ce au fost chemați. A intrat în camera fiecăruia și i-a spus: „Învățătorule, scrie pentru mine Tora lui Moise”. Dumnezeu a pus în inima fiecăruia ca să traducă la fel cum o făcuseră ceilalți.³

Despre actul scrierii și nașterea acestuia, Nabokov avea să scrie mai tîrziu:

Paginile sînt încă albe, dar există un sentiment miraculos al cuvintelor care sînt deja acolo, scrise cu cerneală invizibilă și care ard de nerăbdare să devină vizibile.⁴
Vladimir Nabokov

Aceasta e legenda, repetată de Philon din Alexandria, Flavius Iosephus sau de Sf. Augustin, traducerii ce avea să fie cunoscută sub numele de Septuaginta, din expresia latină versio septuaginta interpretum („traducerea celor șaptezeci de interpreți”, titlul apare și sub forma LXX). Textul grec va fi folosit atît de iudaism (pînă prin secolul al II-lea d. H.), cît și de creștinism. Deși la început va fi utilizat și de biserica catolică, va fi textul prin excelență al bisericii ortodoxe (Biblia de la București sau Biblia lui Șerban Cantacuzino (1688) va avea la bază această variantă a textului veterotestamentar).

Dar din potecă se desprinde o alta care spune că printre cei 70 de învățați era și unul pe nume Simeon care ajungînd la cuvintele lui Isaia

Iată Fecioara în pîntece va lua și va naște fiu⁵
Isaia 7,14

s-a îndoit, căci cum ar putea o fecioară să nască necunoscînd bărbat, și a vrut să radă cu un cuțit cuvintele. Doar că Îngerul Domnului i se arată, ca odinioară lui Avraam, îi prinde mîna și-i zice „Nu fi necredincios față de cele scrise și a căror împlinire sigur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea pînă ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. Și cuvintele rămîn să-mplinească miracolul traducerii, și viața lui se transformă într-o lungă așteptare a Aceluia.

S-a întors la Ierusalim și curgerea implacabilă a timpului l-a înghițit, iar moartea i-a uitat chipul.

Toamna însă, era firesc să te simţi trist. Murea parcă şi o parte din tine o dată cu frunzele ce cădeau din copaci, lăsând crengile goale în bătaia vântului rece, în lumina aspră a iernii. Ştiai însă că într-o zi tot trebuie să vină primăvara, după cum ştiai că râul îngheţat va curge iarăşi după ce gheaţa se va topi. Dar primăvara, când ploile reci ţineau mult şi o ucideau, era ca şi cum o fiinţă tânără ar fi pierit fără nici un sens.

Şi cîtva timp după ce primăvara venea în sfîrşit, ca întotdeauna, rămîneai încă speriat la gîndul că ar fi putut să nu vină.
Ernest Hemingway, Sărbătoarea de neuitat⁶

Simeon, în umbra templului, aștepta și deși la început zvonurile despre apariția unui Mesia îl umpleau de bucurie și de speranță încet s-au transformat în tresărirea tot mai slabă a unei inimi care nu-și dorea decît să se odihnească.

Orice cauți nu va veni în forma pe care te aștepți s-o găsești.⁷
Haruki Murakami, Kafka pe malul mării

Simeon n-a bănuit că Acela, cel promis, i se va arăta sub forma unui prunc înaintea căruia să vină nu pentru a-și pleca genunchii ori fruntea, minunat de glorie, ci ca să-l țină-n brațe, aplecîndu-și el fruntea asupra-i și să spună:

Acum slobozești pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta.
Luca 2, 29-30

Iar Mariei cuvinte de fiere pentru mamă, dar de mîntuire pentru femeie și pentru om:

Și prin însuși sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere de la multe inimi cugetele.
Luca 2, 35

Simeon moare înainte ca Iisus să se dezvăluie lumii, înainte de-a spune un singur cuvînt, dar credința bătrînului n-a fost mai slabă, asemeni celei despre care C. S. Lewis va scrie veacuri mai tîrziu:

Cred în creștinism așa cum cred că soarele a răsărit: nu doar pentru că îl văd, ci pentru că datorită lui văd tot restul.⁸
C. S. Lewis, Is Theology Poetry?⁹

Stretenia sau Întîmpinarea Domnului nu e doar despre arătarea lui Dumnezeu între oameni, cît mai ales despre așteptare și despre cum epifania are nevoie de răbdare și cum, de cele mai multe ori, ia înfățișarea celor mărunte și neînsemnate care-s așa doar pentru că ochii și inimile noastre nu-s încă pregătite să vadă.

Universul e plin de lucruri magice așteptînd răbdătoare ca simțurile noastre să se ascută.¹⁰
Eden Phillpotts, A Shadow Passes