♭ Vremea schimbătoare și eterna văicăreală

E vineri și deja ne lăsăm îmbiați de dulceața atît de ispititoare a sfîrșitului de săptămînă, o dulceață ce se va dovedi curînd amăgitoare, dar asta e cu totul altă poveste.

Au fost, pentru cîteva județe, două zile de iarnă adevărată, pentru altele vîntul s-a arătat cam nărăvaș și se anunță și cîteva nopți geroase. Din nou isteria și-a spus cuvîntul și codurile de tot felul au făcut deliciul presei și au dat naștere unor situații absurde — o tînără, reporter, a fost trimisă în plin viscol, la ora unu noaptea (?!), ca să ne arate ce tare bate vîntul prin Dobrogea ori pe aiurea.

Pînă acum s-au scurs două luni de iarnă cum nu-mi amintesc să fi trăit vreodată aici, în sud, fără zăpadă și cu puține zile în care să simți că e cu adevărat frig și, cu mîna pe inimă, mărturisesc că nu regret nici temperaturile scăzute, nici ghețușul trotuarelor ori poleiul, nici zăpada murdară a orașelor și nici mocirla adusă de zilele mai calde, mai ales că, de ceva vreme, încerc să nu mai las lucrurile și întîmplările ce nu sînt în puterea mea să mă mai afecteze. Deși, de-ar veni și-acestea, n-ar fi o tragedie.

Ca-ntotdeauna m-a deranjat ipocrizia: cei care, pînă mai an, se plîngeau de cîțiva centimetri de zăpadă, acum le duceau dorul și se lamentau de cît de afectate vor fi recoltele. Dar, cînd primii fulgi au venit și s-a lăsat frigul, n-a mai fost bine, au uitat și de agricultură (pe care o căinau doar din perspectiva creșterii prețurilor) și de rostul lumii, iar grija pentru propriul confort, care, de fapt, nu i-a părăsit vreodată, s-a întors și mai puternică.

Ne plîngem de schimbările climatice, de poluare, de mizerie, dar în micul nostru colț de lume nu facem nimic: cumpărăm toate nimicurile, habar n-avem ce-nseamnă sortarea, aruncăm pe unde apucăm, avem cîte-o mașină pentru fiecare și am uitat să mai mergem pe jos pînă la colțul străzii, în schimb dăm like-uri și distribuim toate articolele apocaliptice pe Facebook ori lăsăm comentarii pline de indignare și ne arătăm extrem de preocupați de ce se întîmplă cu Lumea. Dar de lumea noastră, singura asupra căreia avem un oarecare control, cînd avem grijă? Cînd încercăm s-o facem, dacă nu mai bună, măcar mai suportabilă și pentru cei de lîngă noi?

În cele două zile de odihnă ce urmează haideți să ne eliberăm de propagandă, să lăsăm lumii grija ei și să ne bucurăm de ceasurile ce ne sînt date — în zăpadă, în ger, în soarele nefiresc — dar ați văzut ce culoare are cerul în astfel de zile? Sînt nopți cu lună și-ntîrziați măcar cîteva clipe sub lumina ei… Multe dintre problemele care vă frămîntă își vor pierde din tărie, vălul se va ridica și veți întrezări iar ceea ce e cu adevărat important.

Nu uitați că depinde de voi dacă de luni vă veți întoarce într-o lume meschină ori veți face primul pas spre o viață pe care o meritați, viața pe care ați visat-o, singura ce merită trăită…